... Si moartea e atat de linistita....

De cand eram mica imi placea sa scriu. Plecata parca pe furis de acasa stau in locul in care veneam mereu cand voiam sa fiu singura, ma bucur totusi ca e cald astazi macar soarele sa-mi incalzeasca sufletul... Of din nou acei ochi negrii ce ma bantuie de ceva vreme incoace... sunt intrebari fara raspuns si propozitii fara sens. tot de cand eram mica mi-am dat seama ca asa cum e la inceput asa e si la sfarsit, inainte sa te nasti nu stiai nimic poate cand ai sa mori va fi la fel, si defapt ce e viata? E un joc? E un test? E pur si simplu un film? Orice ar fi se termina tragic.. Mori! Mori, si poate nici macar amintirile nu le iei cu tine... si ce e de facut atunci? Dar oare de ce ma tot gandesc la asta in ultima vreme? Asta si doi ochii negri... Ma uit in jur si ma simt linistita, dar oare pentru cat timp? Ascult linistea, ma bucur de soarele care ma incalzeste, si totusi de ce toti bosorogii fac plaja tocmai aici si tocmai in septembrie.. Si perfect doi chiulangii de la scoala tocmai s-au asezat imbratisati fix in fata mea.... sunt bine nu ma deranjeaza, ma sprijin de copacul din spatele meu si inchid ochii... si din nou acea privire... Of! As plange.... dar nu mai am lacrimi sa o fac... si totusi ma simt atat de calma.... 

Stai linistit mosule nu scriu nici un bilet de ramas-bun... Poate daca asear aveam un pix si o hartie o faceam... dar poate nu reuseam nimic... abea mai vedeam terenul de fotbal casre era langa mine dar sa mai si scriu ceva.... si totusi aseara as fi smuls banci din  ciment si acum sunt atat de calma... de ce? Daca moartea ar fi atat e linistita m-as imprietenii cu ea, cu ea si acei ochi negrii. imi e dor sa-i vad sa-i tin in brate sa-i sarut... Dar cu siguranta nu as mai face asta niciodata, oh uite! se pare ca mai am lacrimi... Si mi-am promis ca nu voi mai plange pentru nimeni si nimic in lume... Dar hai sa fim seriosi nu-ti poti face astfel de promisiuni.. Sunt un amalgam de sentimente de stari de ganduri de intrebari de idei si totusi nimic nu ma ajuta... Poate e mai bine ca s-a intamplat asta, niciodata nu am stiut sa imi aleg persoanele din jurul meu, nu ma pricep la oamenii, nu mi-au placut niciodata oamenii nici copii, ma urasc si pe mine cateodata doar din simplul fapt ca sunt om... Am observat ca oricum nimic nu e la infinit nici macar aerul iesi de pe Terra ajungi in spatiu si s-a terminat... Si atunci, ce facem noi aici? Ce rost are ca mori acum sau ca mori mai tarziu? Si de ce ma intreb toate astea acum? E ciudat de cand eram mica si ma jucam cu fetele afara ca avem un iubit.. toate isi imaginau un baiat blond cu ochii albastrii eu vedeam doar doi ochii negrii, misteriosi, si cu o unda de rautate, si apoi cand te-am vazut prima oara m-am uitat in ochii tai, m-am intors cu spatele si am zis nu-mi pasa nu-mi place nu il vreau :) dar nu te pui cu inima care vede altfel lucrurile si uitat-te la tine doi ochi negrii, misteriosi, si un bad boy :) eram o ciudata cand eram mica nu-mi placeau desenele animate, nu-mi placeau eroii nici acum nu-mi plac abea asteptam sa apara desenul animat in care castiga partea negativa macar o data :) nu stiu ce inseamna asta.  E ciudat ieri eram in stare sa il arunc in fata masinii, azi ma gandesc la el si zambesc, nostalgic dar zambesc nu stiu cum as reactiona daca as l-as vedea acum.. probabil i-as trage o mama de bataie si apoi l-as lua in brate.. inca ma intreb daca nu cumva chiar are probleme cu capul nici un om normal nu reactioneaza asa pentru ca timp de 5 minute nu raspunzi la telefon. E prima oara cand simt ca m-as pisa pe el de orgoliu pentru ceea ce vreau, pentru ceea ce imi apartine dar stiu ca oricum sunt o persoana puternica si oricat as plange oricat m-as rani oricat de jos as fi cazuta tot am puterea sa ma ridic sa zambesc si sa merg mai departe, nu mi-a fost niciodata frica de sentimente intotdeauna le-am vrut le-am cautat oricare ar fi fost ele bune rele le vreau si daca ar fi sa mor, eu tot le vreau....





https://www.youtube.com/watch?v=IdX_FfxlxdU

Iadul Meu

 Pereti de caramida se crapa in jurul meu,

Parca astept sfarsitul lumii, atat mi se pare de greu

O voce imi sopteste “esti la pamant”

In timp ce tavanul e luat cu totul de vant.

Nu ascult nimic, desi aud atat de multe

Voci, curenti, bubuituri, toate invalmasite,

Incerc sa strecor un zbierat chinuit

Insa degeaba totul in jurul meu a murit.

Deschid ochii, in pustiul ce tocmai a aparut

Trag aer in piept si simt totul prea linistit… Prea placut

O mana ce ma ridica la cel apare,

Apoi incepe totul ca o continua reluare.

Imi vine sa tai bucati din mine, sa le arunc pe rug

Vreau sa scap de acest cosmar si incerc sa fug.

In zadar, parca sunt titnuta de elastice

Apuc in disperare raza de lumina, intunericul nu-mi da pace.

Incepe sa fie placut un pact cu sufletul vandut,

Acel moment cand iti dai seama ce ai facut.

Pe o foaie alba, sase picaturi de sange

Acordul tau nescris ce bogatie iti aduce.

Apoi ma trezesc inrt-o camera complet goala,

Intuneric peste tot, sunt inauntru sau afara?

Punandu-ma in genunchi  incerc sa ma caiesc

Aud in capul meu decat “am sa te plesnesc”

Tip infricosata dar in zadar

Acela era raul iar eu nici nu aveam habar.

Dintr-o data cad in gol, cu tot trecutul meu in fata

Parca ma scurg de-a binelea pe langa toata acea harta

Aud un glas angelic, ce ma striga neincetat

Iar acesta a fost cosmarul ce s-a terminat.

Bucuroasa in capul oaselor ma ridic

Atunci, vad doi ochi ce ma privesc demonic.

Ridic capul sus si cu spatele drept,

Privesc fara frica si-mi dau seama ca ce facusem nu a fost corect.

Inceput de septembrie

Nu credeam ca intr-o singura zi sa se intample atat de multe... sau mai ales sa-mi pun atatea intrebari, sau mai ales sa-mi dau seama cu adevarat de anumite lucruri si cel mai important sa ma gandesc la tine. Nu cu dor, nu cu durere, pur si simplu parca s-a luat o carpa neagra de pe ochii mei, si am inceput sa vad lucruri si sa-mi dau seama. Sti ca nu sunt o romantica, dar poate acolo in interiorul meu este un pui de romantism sau poate chiar cand m-am nascut eu a murit romantismul. Ciudat e ca intr-o fractiune de secunda am realizat ce e intradevar iubirea sau poate am stiut din totdeauna dar nu am bagat de seama. Mi-am dat seama ca doua cuvinte nu sunt de ajuns si ca ce ai facut tu nu erau doar doua cuvinte.... tu m-ai suportat cu toate toanele mele si cu toate defectele mele  si eu te-am suportat dar, se pare ca nu destul.... nu destul cat sa-mi calc pe orgoliu si sa las de la mine. Amandoi a trebuit sa suportam unul de la altul defapt asta inseamna iubirea, dar se pare ca tu erai gata sa fi in regula cu totul nu insa si eu. Ma simt bine sa scriu aceste randuri, m-as simti si mai bine daca as sti ca tu le citesti, si m-as simti si mai bine sa-ti spun, si sa sti, ca da chiar m-ai iubit si recunosc pentru ca mi-am dat seama. Am trecut prin multe in ultima perioada si da nu sunt adevarate povestioarele cu care voiam sa te atac, nu stiu de ce faceam asta poate pentru ca  in adancul sufletului stiam ca am dat cu piciorul la ceva frumos si mai stiu ca in timp ce citesti aceste randuri imi corectezi fiecare virgula punct si cratima si probabil zici ca ar trebui sa mai lucrez putin la felul in care scriu ca pare scris de o copila de 16 ani si mai stiu ca te bucuri sa citesti aceste randuri si ca le citesti cu un zambet triumfator si ca mai ai putin sa spui TI-AM SPUS EU dar te rog sa-l ti pentru tine, chiar nu e momentul. Amintiri... urate, frumoase, sunt amintiri si indiferent de situatie trebui sa le pastram cu placere. Niciodata nu poti sti ce se intampla, when september ends.....