Trezire

Hei! Revino-ti din gandul asta nebun. Mi-am spus, ascultand argumentele lui scoase din carti. Fiind revoltata, l-am intrebat:

-         Tu ai putea sa traiesti o viata cu bune si cu rele, sa lupti pentru ce vrei, sa te bucuri de fiecare moment frumos al ei, si sa sti ca la final nu ramai nici macar cu amintirile?

Atunci am vazut doi ochi tristi de parca s-a daramat o lume, cauta un raspuns rational, apoi s-a aparat:

-         Pentru asta exista religia, fiecare are libertatea sa creada in ce vrea.

-         Mi-ai evitat raspunsul, asa ca te iau altfel, tu crezi ceea ce imi spui? Poti sa traiesti cu asta?

-         Vad ca esti destul de sceptica la ceea ce spun, si te inteleg. Referitor la intrebare, daca as sta sa ma gandesc la asta in fiecare clipa a vietii, as sta intr-o pestera toata viata asteptandu-mi sfarsitul.

Problema e ca,

Tu nu vezi nimic si,

Ti-arde de caterinca

Faci ce vor perversii

Asculta doar o data vantul primaverii

Si-ai sa vezi acolo de toate de te sperii

Viata e doar jocul in care tu doar detii

Sufletul blocat intr-un corp din materii

Deschide ochii si nu doar dimineata

Deschide ochii sa vezi ca totul e pe fata

Alergi dupa bani si femei o intreaga viata

Ajungand la finalul ei nici macar cu o ata

Eu nu accept ideea cum ca nu ramai cu nimic

Doar simt niste lucruri intr-un loc ce nu e mic

Simt caldura cand acela imi da iubire

Si simt ura cand acela imi da durere

Dar nu raspund cu razbunare,

Sunt doar sentimente grele

Si accept pana la epuizare,

Asa imi descopar limitele

Greu sa ma cunosti, mai greu sa vorbesti cu mine

De vrei sa ma-ntelegi, cititor de ganduri fac din tine

Nu-mi scoti vorbele din cap nici cu-n buldozer

Ca de aia fac, poezie dar si proza

Nu sunt o scriitoare, sunt doar o fata in prag de frustrare

Asa am scris Descriere de parca eram la inmormantare

Atunci am vazut un suflet aprins desprins din durere

Unde tu cu rautate si egoism l-ai redus la tacere.

Titanul Meu

          Atat de multi copaci in aceasta mare verde, incat ai zice ca au fost plantate cateva blocuri printre ei. Aveam 10 ani cand m-am mutat aici, veneam dintr-un fel de ghetou din sectorul 4, eu stateam cu parintii mei la parterul unui bloc urat cu patru etaje. Noi stateam intr-o garsoniera pe orastieti,  blocul avea doua scari commune ce le unea  doar un hol foarte lung, ca cel de spital, iar de o parte si de alta erau garsoniere. In spatele blocului, unde aveam si noi geamul, erau plantati de-a lungul acestuia vreo  6 plopi iar dincolo de plopi era o strada pavata, iar apoi urmau patru curti: doua dintre ele erau de oameni instariti, in timp ce  urmatoarele doua erau de doua tipuri de tigani diferiti; in prima curte era o familie cu un trai extrem de modest ca cel de mahala, fara bani, fara educatie, in timp ce vecinii lor de aceeasi etnie isi pastrau traditiile, straiele, si ritualurile stravechi. Nu erau nici ei prea educati, dar macar respectau ceva. Imi amintesc si acum  cat de lung era Tudor Gociu in drumul meu spre scoala, parca ieri eram cu Mihaela in prima ora a diminetii faceam intrarea strazii cu o oprire la Tanti Aneta sa ne cumparam; ori corn cu ciocolata ori magura ori eugenii. "dupa colt" asa cum spuneam cand eram copii,  foarte multa saracie in acel cartier, in zilele de vara ieseam cu presul si papusile afara dar noua ne placea mai mult in scara blocului ca era mai racoare apoi fugeam din spatele blocului pe furis direct la ultimul etaj, faceam toti o galagie de stia tot blocul.  Am stat acolo doar pana la 10 ani, as spune trei sferturi de copilarie.  Mai stiu doar ca atunci cand ieseai la joaca trebuia sa incepi sa bati pe cineva ori sa injuri, sa te poti juca in liniste cu cine doresti. Cand s-au decis ai mei ca ne vom muta la bunicul meu, eram putin sceptica mai incercasera ei sa ne mutam dar fara rezultat, asa ca nici de data asta nu am luat in serios decizia, pana in ziua de 23 august cand m-am trezit intr-un apartament mai mare, cu vegetatie mai multa, cu parcuri inverzite, si cu oameni mai educati. Imi placea aici dar fiind un copil inca nu faceam constient diferenta, era altceva dar nu imi dadeam seama de ce.  Stateam mai mult singura afara in fata blocului. Necunoscand pe nimeni, saream coarda, bateam mingea, jucam sotronul, pur si simplu de una singura. Uneori, cand aveau si ai mei timp  ma scoteau in parcul iore sau in parcul titanii pe care mai tarziu cu prietenii l-am numit titanel.  In fiecare seara auzeam in fata blocului aproape o clasa de copii plina cum jucau toate jocurile copilariei; fata ascunselea, leapsa, tarile, flori fete si baieti, telefonul fara fir, telefonul american, si cate si mai cate jocuri. Intr-o zi am decis sa imi iau mingea si sa fac cunostinta cu acei copii veseli. Zis si facut am coborat cu mingea in fata blocului, atunci i-am cunoscut pe Alexandru, Alexandra si Roby, i-am intrebat vechea “ Vreti sa fim prieteni?” Si asa am inceput sa cunosc si restul lumii. Dan care era un singuratic dar era bun la leapsa si fata, motiv pentru care si-a primit porecla Sonic, dar pe motivul ca era un pusti mai singuratic si-a luat si porecla Wolf. Apoi l-am cunoscut pe Gabi un pusti mai mic decat mine plinut si tare haios, tin minte ca ne strangeam cu totii la o scara de bloc cand ne plictiseam iar el ne amuza cu o gramada de bancuri si glume improvizate de el. Radeam de ne auzea tot cartierul, ba mai ieseau si doi trei vecini de la parter si radeau de glumele lui. Pun pariu ca acum face stand up acolo in basarabia de unde e el. Vlad, era pustiul care venea mereu cu o rezolvare la orice, fara el nu se juca nimeni nici un joc pentru ca el era cel care trebuia sa numere mereu sau cel care de multe ori lua decizii in grupul nostru. Alexandru, cel de mai devreme pe care mai tarziu il poreclisem Alecu, era un pusti energic mereu pus pe glume si farse, Alexandra careia I se mai spunea si pitica era o pustoaica miniona  draguta foarte de treaba si putin baietoasa. Apoi mai tarziu in aceeasi vara am cunoscut-o pe Eliz cu patru ani mai mica decat mine, mereu reuseam sa o pacalesc cu povestile mele de groaza. Apoi a urmat Cristi care era poreclit grasu si nu inteleg de ce de mic avea o atentie catre fete putin mai concentrata decat alti baieti de varsta lui. Aha! Am uitat de Robi, el era genul de baiat putin timid care nu se integra nicaieri, era putin cam naiv,  defapt putin mai mult. Cu totii avem acel prieten in grupul nostru care face lucrurile din jocuri neplacute noua, cum ar fi; ca el se punea cel mai des la fata, el era mai mereu magarusul, el era cel mai adesea subiectul glumelor lui Gabi si asa mai departe. Eram foarte fericita cu copilaria mea si cu acesti copii foarte de treaba doar ca uneori ma mai plimbam singura prin imprejurimi unde descopeream mai multe grupuri de copii, asemanatoare cu cel din fata blocului meu, incetul cu incetul intrasem si in grupul lor eram toate fete si mai trecea din cand in cand un baiat pe acolo ma integrasem destul de usor chiar nu imi dadeam seama de ce, a trecut un timp sa-mi dau seama ca, incepusem sa le povestesc cum am fost intr-o vacanta cu bunicul meu, unde am trecut printr-un portal magic si am ajuns intr-o alta lume.  Povesteam atat de frumos  incat eram si eu cuprinsa de acea poveste, asa am inceput sa imi fac noi prieteni. Intr-o perioada ma plimbam si cu fetele mari au urmat un grup de baieti unde ne imaginam ca suntem spioni, foloseam pistoale cu bile walkie talkie. Ne distram cautand fel si fel de metode pentru a ne pune unii pe altii in dificultate, alergand unii de altii, ascultand unii pe altii, ascunzandu-ne ba chiar imi aduc aminte si perioada cazematelor le faceam cat mai mari cu carton bete si ciolofan iar dupa ce stateam o vreme in ele pur si simpu le distrugeam.

      Apoi am crescut si am vazut in acest cartier frumoasa mea copilarie, linistea ce cuprinde toata marea asta verde, racoarea verii ce te face sa uiti de canicula, sa iubesti fiecare raza de soare, fiecare tip de pasare ce o intalnesti aici. Ma simt ca intr-o mica padurice unde au rasarit cateva blocuri, asa este titanul meu.

Descriere

Morminte de ciment ma apasa,

Ascult imprejurimi, eu vreau doar acasa,
Nu ma regasesc decat in furie si foc
Nu e inceput de drum, nici sfarsit, nici mijloc.
Vreau sa fug , nu am de cine
Vreau sa ma opresc, nu am de ce
Intuneric  peste tot, simt taieturi de foarfece.
Chin, furtuna, frig si foame doar atat mai stiu
Ma strig in neant, fara raspuns in acest portocaliu
Nu mai stiu cum arat, nici cum scriu
Pierduta sunt, in acest calvar infinit, pustiu.


Din prapastia iadului un foc rosu se ridica,
Furtunos, mai ager ca o tornada terifica
Danseaza violent ca o balerina in jur
Zaresc doi ochi, de un diavolesc augur.
 Prind curaj, ma arunc in lupta,
Atunci ating doi obraji, ca trecuti prin guta
Tornada de foc, ii era in loc de par,
Buze de aur, parca abia scoase din cufar,
Ma uit nostalgic, in acei ochi plini de ura
Eram eu, cea pierduta in nemiloasa negura.

Launtric

Ascult peisaje
Privesc sunete
Ascult miraje
vad bunatate
Ce vise desarte

Tu esti departe
In anonimate
Pe lumi necautate
Calator in antichitate.

Visatoare in spatiu
Plutesc in purpuriu
Tu vrei sa fi hazliu
Iesi din suflet, cat inca-i viu

Tu vezi versuri fara sens
Eu vad ganduri ascunse
Ai plecat in iad pe contrasens,
Diavolul cu mine planuri avuse

Vicii aruncate peste tot in lume
Fapte intunecate, tu le crezi bune
Vorbesti din carti in citate
Dar nu sti ca ai ganduri controlate.

... Si moartea e atat de linistita....

De cand eram mica imi placea sa scriu. Plecata parca pe furis de acasa stau in locul in care veneam mereu cand voiam sa fiu singura, ma bucur totusi ca e cald astazi macar soarele sa-mi incalzeasca sufletul... Of din nou acei ochi negrii ce ma bantuie de ceva vreme incoace... sunt intrebari fara raspuns si propozitii fara sens. tot de cand eram mica mi-am dat seama ca asa cum e la inceput asa e si la sfarsit, inainte sa te nasti nu stiai nimic poate cand ai sa mori va fi la fel, si defapt ce e viata? E un joc? E un test? E pur si simplu un film? Orice ar fi se termina tragic.. Mori! Mori, si poate nici macar amintirile nu le iei cu tine... si ce e de facut atunci? Dar oare de ce ma tot gandesc la asta in ultima vreme? Asta si doi ochii negri... Ma uit in jur si ma simt linistita, dar oare pentru cat timp? Ascult linistea, ma bucur de soarele care ma incalzeste, si totusi de ce toti bosorogii fac plaja tocmai aici si tocmai in septembrie.. Si perfect doi chiulangii de la scoala tocmai s-au asezat imbratisati fix in fata mea.... sunt bine nu ma deranjeaza, ma sprijin de copacul din spatele meu si inchid ochii... si din nou acea privire... Of! As plange.... dar nu mai am lacrimi sa o fac... si totusi ma simt atat de calma.... 

Stai linistit mosule nu scriu nici un bilet de ramas-bun... Poate daca asear aveam un pix si o hartie o faceam... dar poate nu reuseam nimic... abea mai vedeam terenul de fotbal casre era langa mine dar sa mai si scriu ceva.... si totusi aseara as fi smuls banci din  ciment si acum sunt atat de calma... de ce? Daca moartea ar fi atat e linistita m-as imprietenii cu ea, cu ea si acei ochi negrii. imi e dor sa-i vad sa-i tin in brate sa-i sarut... Dar cu siguranta nu as mai face asta niciodata, oh uite! se pare ca mai am lacrimi... Si mi-am promis ca nu voi mai plange pentru nimeni si nimic in lume... Dar hai sa fim seriosi nu-ti poti face astfel de promisiuni.. Sunt un amalgam de sentimente de stari de ganduri de intrebari de idei si totusi nimic nu ma ajuta... Poate e mai bine ca s-a intamplat asta, niciodata nu am stiut sa imi aleg persoanele din jurul meu, nu ma pricep la oamenii, nu mi-au placut niciodata oamenii nici copii, ma urasc si pe mine cateodata doar din simplul fapt ca sunt om... Am observat ca oricum nimic nu e la infinit nici macar aerul iesi de pe Terra ajungi in spatiu si s-a terminat... Si atunci, ce facem noi aici? Ce rost are ca mori acum sau ca mori mai tarziu? Si de ce ma intreb toate astea acum? E ciudat de cand eram mica si ma jucam cu fetele afara ca avem un iubit.. toate isi imaginau un baiat blond cu ochii albastrii eu vedeam doar doi ochii negrii, misteriosi, si cu o unda de rautate, si apoi cand te-am vazut prima oara m-am uitat in ochii tai, m-am intors cu spatele si am zis nu-mi pasa nu-mi place nu il vreau :) dar nu te pui cu inima care vede altfel lucrurile si uitat-te la tine doi ochi negrii, misteriosi, si un bad boy :) eram o ciudata cand eram mica nu-mi placeau desenele animate, nu-mi placeau eroii nici acum nu-mi plac abea asteptam sa apara desenul animat in care castiga partea negativa macar o data :) nu stiu ce inseamna asta.  E ciudat ieri eram in stare sa il arunc in fata masinii, azi ma gandesc la el si zambesc, nostalgic dar zambesc nu stiu cum as reactiona daca as l-as vedea acum.. probabil i-as trage o mama de bataie si apoi l-as lua in brate.. inca ma intreb daca nu cumva chiar are probleme cu capul nici un om normal nu reactioneaza asa pentru ca timp de 5 minute nu raspunzi la telefon. E prima oara cand simt ca m-as pisa pe el de orgoliu pentru ceea ce vreau, pentru ceea ce imi apartine dar stiu ca oricum sunt o persoana puternica si oricat as plange oricat m-as rani oricat de jos as fi cazuta tot am puterea sa ma ridic sa zambesc si sa merg mai departe, nu mi-a fost niciodata frica de sentimente intotdeauna le-am vrut le-am cautat oricare ar fi fost ele bune rele le vreau si daca ar fi sa mor, eu tot le vreau....





https://www.youtube.com/watch?v=IdX_FfxlxdU

Iadul Meu

 Pereti de caramida se crapa in jurul meu,

Parca astept sfarsitul lumii, atat mi se pare de greu

O voce imi sopteste “esti la pamant”

In timp ce tavanul e luat cu totul de vant.

Nu ascult nimic, desi aud atat de multe

Voci, curenti, bubuituri, toate invalmasite,

Incerc sa strecor un zbierat chinuit

Insa degeaba totul in jurul meu a murit.

Deschid ochii, in pustiul ce tocmai a aparut

Trag aer in piept si simt totul prea linistit… Prea placut

O mana ce ma ridica la cel apare,

Apoi incepe totul ca o continua reluare.

Imi vine sa tai bucati din mine, sa le arunc pe rug

Vreau sa scap de acest cosmar si incerc sa fug.

In zadar, parca sunt titnuta de elastice

Apuc in disperare raza de lumina, intunericul nu-mi da pace.

Incepe sa fie placut un pact cu sufletul vandut,

Acel moment cand iti dai seama ce ai facut.

Pe o foaie alba, sase picaturi de sange

Acordul tau nescris ce bogatie iti aduce.

Apoi ma trezesc inrt-o camera complet goala,

Intuneric peste tot, sunt inauntru sau afara?

Punandu-ma in genunchi  incerc sa ma caiesc

Aud in capul meu decat “am sa te plesnesc”

Tip infricosata dar in zadar

Acela era raul iar eu nici nu aveam habar.

Dintr-o data cad in gol, cu tot trecutul meu in fata

Parca ma scurg de-a binelea pe langa toata acea harta

Aud un glas angelic, ce ma striga neincetat

Iar acesta a fost cosmarul ce s-a terminat.

Bucuroasa in capul oaselor ma ridic

Atunci, vad doi ochi ce ma privesc demonic.

Ridic capul sus si cu spatele drept,

Privesc fara frica si-mi dau seama ca ce facusem nu a fost corect.

Inceput de septembrie

Nu credeam ca intr-o singura zi sa se intample atat de multe... sau mai ales sa-mi pun atatea intrebari, sau mai ales sa-mi dau seama cu adevarat de anumite lucruri si cel mai important sa ma gandesc la tine. Nu cu dor, nu cu durere, pur si simplu parca s-a luat o carpa neagra de pe ochii mei, si am inceput sa vad lucruri si sa-mi dau seama. Sti ca nu sunt o romantica, dar poate acolo in interiorul meu este un pui de romantism sau poate chiar cand m-am nascut eu a murit romantismul. Ciudat e ca intr-o fractiune de secunda am realizat ce e intradevar iubirea sau poate am stiut din totdeauna dar nu am bagat de seama. Mi-am dat seama ca doua cuvinte nu sunt de ajuns si ca ce ai facut tu nu erau doar doua cuvinte.... tu m-ai suportat cu toate toanele mele si cu toate defectele mele  si eu te-am suportat dar, se pare ca nu destul.... nu destul cat sa-mi calc pe orgoliu si sa las de la mine. Amandoi a trebuit sa suportam unul de la altul defapt asta inseamna iubirea, dar se pare ca tu erai gata sa fi in regula cu totul nu insa si eu. Ma simt bine sa scriu aceste randuri, m-as simti si mai bine daca as sti ca tu le citesti, si m-as simti si mai bine sa-ti spun, si sa sti, ca da chiar m-ai iubit si recunosc pentru ca mi-am dat seama. Am trecut prin multe in ultima perioada si da nu sunt adevarate povestioarele cu care voiam sa te atac, nu stiu de ce faceam asta poate pentru ca  in adancul sufletului stiam ca am dat cu piciorul la ceva frumos si mai stiu ca in timp ce citesti aceste randuri imi corectezi fiecare virgula punct si cratima si probabil zici ca ar trebui sa mai lucrez putin la felul in care scriu ca pare scris de o copila de 16 ani si mai stiu ca te bucuri sa citesti aceste randuri si ca le citesti cu un zambet triumfator si ca mai ai putin sa spui TI-AM SPUS EU dar te rog sa-l ti pentru tine, chiar nu e momentul. Amintiri... urate, frumoase, sunt amintiri si indiferent de situatie trebui sa le pastram cu placere. Niciodata nu poti sti ce se intampla, when september ends.....