Trezire

Hei! Revino-ti din gandul asta nebun. Mi-am spus, ascultand argumentele lui scoase din carti. Fiind revoltata, l-am intrebat:

-         Tu ai putea sa traiesti o viata cu bune si cu rele, sa lupti pentru ce vrei, sa te bucuri de fiecare moment frumos al ei, si sa sti ca la final nu ramai nici macar cu amintirile?

Atunci am vazut doi ochi tristi de parca s-a daramat o lume, cauta un raspuns rational, apoi s-a aparat:

-         Pentru asta exista religia, fiecare are libertatea sa creada in ce vrea.

-         Mi-ai evitat raspunsul, asa ca te iau altfel, tu crezi ceea ce imi spui? Poti sa traiesti cu asta?

-         Vad ca esti destul de sceptica la ceea ce spun, si te inteleg. Referitor la intrebare, daca as sta sa ma gandesc la asta in fiecare clipa a vietii, as sta intr-o pestera toata viata asteptandu-mi sfarsitul.

Problema e ca,

Tu nu vezi nimic si,

Ti-arde de caterinca

Faci ce vor perversii

Asculta doar o data vantul primaverii

Si-ai sa vezi acolo de toate de te sperii

Viata e doar jocul in care tu doar detii

Sufletul blocat intr-un corp din materii

Deschide ochii si nu doar dimineata

Deschide ochii sa vezi ca totul e pe fata

Alergi dupa bani si femei o intreaga viata

Ajungand la finalul ei nici macar cu o ata

Eu nu accept ideea cum ca nu ramai cu nimic

Doar simt niste lucruri intr-un loc ce nu e mic

Simt caldura cand acela imi da iubire

Si simt ura cand acela imi da durere

Dar nu raspund cu razbunare,

Sunt doar sentimente grele

Si accept pana la epuizare,

Asa imi descopar limitele

Greu sa ma cunosti, mai greu sa vorbesti cu mine

De vrei sa ma-ntelegi, cititor de ganduri fac din tine

Nu-mi scoti vorbele din cap nici cu-n buldozer

Ca de aia fac, poezie dar si proza

Nu sunt o scriitoare, sunt doar o fata in prag de frustrare

Asa am scris Descriere de parca eram la inmormantare

Atunci am vazut un suflet aprins desprins din durere

Unde tu cu rautate si egoism l-ai redus la tacere.

Titanul Meu

          Atat de multi copaci in aceasta mare verde, incat ai zice ca au fost plantate cateva blocuri printre ei. Aveam 10 ani cand m-am mutat aici, veneam dintr-un fel de ghetou din sectorul 4, eu stateam cu parintii mei la parterul unui bloc urat cu patru etaje. Noi stateam intr-o garsoniera pe orastieti,  blocul avea doua scari commune ce le unea  doar un hol foarte lung, ca cel de spital, iar de o parte si de alta erau garsoniere. In spatele blocului, unde aveam si noi geamul, erau plantati de-a lungul acestuia vreo  6 plopi iar dincolo de plopi era o strada pavata, iar apoi urmau patru curti: doua dintre ele erau de oameni instariti, in timp ce  urmatoarele doua erau de doua tipuri de tigani diferiti; in prima curte era o familie cu un trai extrem de modest ca cel de mahala, fara bani, fara educatie, in timp ce vecinii lor de aceeasi etnie isi pastrau traditiile, straiele, si ritualurile stravechi. Nu erau nici ei prea educati, dar macar respectau ceva. Imi amintesc si acum  cat de lung era Tudor Gociu in drumul meu spre scoala, parca ieri eram cu Mihaela in prima ora a diminetii faceam intrarea strazii cu o oprire la Tanti Aneta sa ne cumparam; ori corn cu ciocolata ori magura ori eugenii. "dupa colt" asa cum spuneam cand eram copii,  foarte multa saracie in acel cartier, in zilele de vara ieseam cu presul si papusile afara dar noua ne placea mai mult in scara blocului ca era mai racoare apoi fugeam din spatele blocului pe furis direct la ultimul etaj, faceam toti o galagie de stia tot blocul.  Am stat acolo doar pana la 10 ani, as spune trei sferturi de copilarie.  Mai stiu doar ca atunci cand ieseai la joaca trebuia sa incepi sa bati pe cineva ori sa injuri, sa te poti juca in liniste cu cine doresti. Cand s-au decis ai mei ca ne vom muta la bunicul meu, eram putin sceptica mai incercasera ei sa ne mutam dar fara rezultat, asa ca nici de data asta nu am luat in serios decizia, pana in ziua de 23 august cand m-am trezit intr-un apartament mai mare, cu vegetatie mai multa, cu parcuri inverzite, si cu oameni mai educati. Imi placea aici dar fiind un copil inca nu faceam constient diferenta, era altceva dar nu imi dadeam seama de ce.  Stateam mai mult singura afara in fata blocului. Necunoscand pe nimeni, saream coarda, bateam mingea, jucam sotronul, pur si simplu de una singura. Uneori, cand aveau si ai mei timp  ma scoteau in parcul iore sau in parcul titanii pe care mai tarziu cu prietenii l-am numit titanel.  In fiecare seara auzeam in fata blocului aproape o clasa de copii plina cum jucau toate jocurile copilariei; fata ascunselea, leapsa, tarile, flori fete si baieti, telefonul fara fir, telefonul american, si cate si mai cate jocuri. Intr-o zi am decis sa imi iau mingea si sa fac cunostinta cu acei copii veseli. Zis si facut am coborat cu mingea in fata blocului, atunci i-am cunoscut pe Alexandru, Alexandra si Roby, i-am intrebat vechea “ Vreti sa fim prieteni?” Si asa am inceput sa cunosc si restul lumii. Dan care era un singuratic dar era bun la leapsa si fata, motiv pentru care si-a primit porecla Sonic, dar pe motivul ca era un pusti mai singuratic si-a luat si porecla Wolf. Apoi l-am cunoscut pe Gabi un pusti mai mic decat mine plinut si tare haios, tin minte ca ne strangeam cu totii la o scara de bloc cand ne plictiseam iar el ne amuza cu o gramada de bancuri si glume improvizate de el. Radeam de ne auzea tot cartierul, ba mai ieseau si doi trei vecini de la parter si radeau de glumele lui. Pun pariu ca acum face stand up acolo in basarabia de unde e el. Vlad, era pustiul care venea mereu cu o rezolvare la orice, fara el nu se juca nimeni nici un joc pentru ca el era cel care trebuia sa numere mereu sau cel care de multe ori lua decizii in grupul nostru. Alexandru, cel de mai devreme pe care mai tarziu il poreclisem Alecu, era un pusti energic mereu pus pe glume si farse, Alexandra careia I se mai spunea si pitica era o pustoaica miniona  draguta foarte de treaba si putin baietoasa. Apoi mai tarziu in aceeasi vara am cunoscut-o pe Eliz cu patru ani mai mica decat mine, mereu reuseam sa o pacalesc cu povestile mele de groaza. Apoi a urmat Cristi care era poreclit grasu si nu inteleg de ce de mic avea o atentie catre fete putin mai concentrata decat alti baieti de varsta lui. Aha! Am uitat de Robi, el era genul de baiat putin timid care nu se integra nicaieri, era putin cam naiv,  defapt putin mai mult. Cu totii avem acel prieten in grupul nostru care face lucrurile din jocuri neplacute noua, cum ar fi; ca el se punea cel mai des la fata, el era mai mereu magarusul, el era cel mai adesea subiectul glumelor lui Gabi si asa mai departe. Eram foarte fericita cu copilaria mea si cu acesti copii foarte de treaba doar ca uneori ma mai plimbam singura prin imprejurimi unde descopeream mai multe grupuri de copii, asemanatoare cu cel din fata blocului meu, incetul cu incetul intrasem si in grupul lor eram toate fete si mai trecea din cand in cand un baiat pe acolo ma integrasem destul de usor chiar nu imi dadeam seama de ce, a trecut un timp sa-mi dau seama ca, incepusem sa le povestesc cum am fost intr-o vacanta cu bunicul meu, unde am trecut printr-un portal magic si am ajuns intr-o alta lume.  Povesteam atat de frumos  incat eram si eu cuprinsa de acea poveste, asa am inceput sa imi fac noi prieteni. Intr-o perioada ma plimbam si cu fetele mari au urmat un grup de baieti unde ne imaginam ca suntem spioni, foloseam pistoale cu bile walkie talkie. Ne distram cautand fel si fel de metode pentru a ne pune unii pe altii in dificultate, alergand unii de altii, ascultand unii pe altii, ascunzandu-ne ba chiar imi aduc aminte si perioada cazematelor le faceam cat mai mari cu carton bete si ciolofan iar dupa ce stateam o vreme in ele pur si simpu le distrugeam.

      Apoi am crescut si am vazut in acest cartier frumoasa mea copilarie, linistea ce cuprinde toata marea asta verde, racoarea verii ce te face sa uiti de canicula, sa iubesti fiecare raza de soare, fiecare tip de pasare ce o intalnesti aici. Ma simt ca intr-o mica padurice unde au rasarit cateva blocuri, asa este titanul meu.

Descriere

Morminte de ciment ma apasa,

Ascult imprejurimi, eu vreau doar acasa,
Nu ma regasesc decat in furie si foc
Nu e inceput de drum, nici sfarsit, nici mijloc.
Vreau sa fug , nu am de cine
Vreau sa ma opresc, nu am de ce
Intuneric  peste tot, simt taieturi de foarfece.
Chin, furtuna, frig si foame doar atat mai stiu
Ma strig in neant, fara raspuns in acest portocaliu
Nu mai stiu cum arat, nici cum scriu
Pierduta sunt, in acest calvar infinit, pustiu.


Din prapastia iadului un foc rosu se ridica,
Furtunos, mai ager ca o tornada terifica
Danseaza violent ca o balerina in jur
Zaresc doi ochi, de un diavolesc augur.
 Prind curaj, ma arunc in lupta,
Atunci ating doi obraji, ca trecuti prin guta
Tornada de foc, ii era in loc de par,
Buze de aur, parca abia scoase din cufar,
Ma uit nostalgic, in acei ochi plini de ura
Eram eu, cea pierduta in nemiloasa negura.