Agresiv

Satula de fetele voastre de cacat imi iau zborul

In lumea mea de oameni normali nu gasesti zvonul

Cum ca toti aveti comportament adunat din tomberoane

In pula mea suntem romani si asta pana-n suflet doare

Sunteti in stare sa faceti crima pentru-un miez de paine

Si nu ati fi in stare sa-l impartiti nici macar cu un caine

Un popor disperat ce pe strazi moare de foame

Si nu face nimic spera la degeaba in continuare

Ati vrea ca totul sa vi se aduca la nas dea-gata

Nimeni nu e mai victimizat ca voi in fata oamenilor ce va arata falca

Nu munciti nimic  si traiti doar din furaciuni

Dar cand vine vorba de smecherie voi sunteti stapani

V-ati obisnuit  sa fiti un popor lenes

Comparand tara noastra cu vremea lui Vlad Tepes

Nu as vrea decat sa ma intorc in timp

Si sa va las cu gandurile voastre de P.I.M.P

In my head

Am facut o prostie, mereu fac prostii, tocmai am intrat pe facebook-ul tau, vazand poze vechi, mi-am adus aminte de noi si acele amintiri m-au rascolit. Nici macar nu stiu daca te-am iubit cu adevarat, nici macar nu stiu daca te mai iubesc, oare chiar te-am iubit? Sau pur si simplu a fost doar mila dar daca a fost doar mila de ce ma mai rascoleste launtricul din mine? De ce sunt geloasa pur si simplu fara motiv pe o persoana care abea am cunoscut-o o data? Oare de ce ma tenteaza mereu ideea de a sti despre tine? Oare pur si simplu am fost impreuna din obisnuinta? Si atunci, de ce simt un fel de dor daca a fost doar obisnuinta? Ceva nu e in regula pe el nu-l iubiesc e clar sunt convinsa si absolut sigura pe mine, dar pe tine de ce te-as iubi? Mi-ai facut o gramada si totusi la poza ta inca ma trec fiori reci sau pur si simplu sunt nostalgii copilaresti? Nici eu nu mai inteleg, in capul meu e furtuna iar inima mea e dezolata. Poate intr-o zi voi avea sansa sa-mi dau seama ce vreau cu adevarat sau poate ca pur si simplu te voi uita. Doar timpul poate decide asta.

Scrisoare celesta

Dragul meu tata,

           Iti scriu cu atata dor, pentru ca durere nu mai e, a trecut o data cu timpul. Am mai crescut de cand nu ne-am mai vazut, m-am si maturizat putin, nu prea stiu ce sa iti spun dupa atata timp, pentru mine sunt trei ani, spun asta pentru ca stiu ca acolo nu exista timp. Imi pare rau ca nu am fost acolo cand ai plecat, insa ma bucur totusi ca am apucat sa iti ofer o ultima imbratisare. Mi-a ramas adanc tiparit peisajul cu tine stand pe fotoliu, total slabit, imbatrinit, si schingiut de boala, acea ultima privire parca in gol si un sarut parintesc pe frunte. Asa ne-am luat la revedere. As vrea sa te mai aud macar o singura data spunand "bai copile!" incercai mereu sa fi autoritar cu mine dar niciodata nu iti iesea. Imi spuneai mereu sa invat a gandi, si imi explicai cum sa separ avantajele de dezavantaje "... si daca ai doar un dezavantaj in plus, nu o faci!"

           Am un nod in gat si multa emotie scriindu-ti aceasta scrisoare, mama inca mai plange cateodata la amintirea ta, si eu o mai fac dar pe ascuns, o sti doar pe mama cum e in astfel de situatii,  tine si acum o poza cu tine intr-o rama de sticla, e pe masuta din sufragerie, sti tu masuta aia dintre fotolii, in fiecare duminica si de sarbatori pune langa poza ta o iconita mica si aprinde o lumanare, fac si eu asta dar foarte rar, sti doar ce fata aeriana ai. Mai am o veste, avem si un catel e bichon frisse si o cheama Bella e un sufletel vesel care mai umple putin golul lasat de tine. Sunt sigura ca tu ai fi fost preferatul ei la fel ca si ceilalti 2 catei. Sunt curioasa daca l-ai gasit pe Puiu acolo, sunt sigura ca da, pun pariu ca si acum ne mai imita tusea si rasul fiecaruia. Intr-o zi ne vom reintalni si vom recupera tot timpul pierdut, pana atunci iti doresc numai bine, Si nu iti fa griji de noi, suntem bine si vom fi bine.

Cu noatalgie  si dragoste, 

            Antoaneta